Cum mi-am ratat posibila-super-carieră în presa de modă

Vine un moment în viaţă când trebuie să îţi reevaluezi opţiunile: trebuie să vezi ce priorităţi ai, dar, mai ales, să vezi ce doreşti să realizezi. Visul meu (de când sunt preocupată de modă) a fost dintotdeauna să scriu la o revista prestigioasă de modă din țară. Bănuiesc că o groază de tinere visează să îşi vadă semnătura lor mică lângă articole în revistă. Well, şansa asta am avut-o şi eu. Am aşteptat cu sufletul la gură un răspuns pentru un internship la revista la care am aplicat. Vă daţi seama că ştiam că am 0.01% şanse de reuşită, nu? Şi asta nu fiindcă nu aş avea încredere în capacităţile mele, ci fiindcă ştiam că va fi o concurenţă crâncenă. Şi cred că a fost.

 

Diavolul se îmbracă de la Prada, Chanel sau Dior. Sursa foto: harpersbazaar.com
Diavolul se îmbracă de la Prada, Chanel sau Dior.
Sursa foto: harpersbazaar.com

Am primit răspuns de la editorul revistei, care mi-a dat de redactat două ştiri (trebuia să transform două comunicate de presă în două ştiri) în stilul revistei. Am recitit ştirile finale de cel puţin vreo 10 ori, să fiu sigură că nu există greşeli şi că sunt obiective din punct de vedere jurnalistic (de când cu blogul am devenit extrem de subiectivă).

Am aşteptat, am aşteptat şi nu am primit răspuns. Am scris un email editorului care mi-a răspuns următoarele:

„Bună. Crezi ca ai putea sa vii miercuri la un interviu?”

În momentul acela am avut o stare de euforie de nedescris. Nu am spus nimănui despre veste. Am întrebat dacă internship-ul va fi plătit. Mi s-a răspuns că nu este. Tocmai vorbisem cu Gloria de la Flash Me, care mi-a spus că niciunde internship-urile nu sunt plătite.

Am început să îmi reevaluez opţiunile şi să mă întreb: De unde fac eu rost de bani să plătesc chiria, să mă întreţin, să plătesc cheltuielile, să îmi mai cumpăr o haină nouă din când în când, să îmi plătesc multele consumaţii la ieșirile în societate? Şi nu doar atât. Asta în condiţiile în care părinţii mei au rate, cheltuieli de plătit şi alte chestiuni de genul, iar eu nu lucrez, momentan.

Pe viitor, dacă veți dori să scrieţi la o revistă de modă, aveţi nevoie de mai mult decât credeţi. Hainele de firmă nu ajută cu nimic în acest caz şi nici notorietatea unora. Poţi fi un blogger de 6 luni (ca mine) şi să ratezi şansa vieţii tale de a-ți construi o super carieră în presa de modă. Că aşa-i în tenis. Sau în modă, mai bine spus.

P.S.: Am stat şi m-am gândit mai mult. M-aş bucura atât de mult să contribui ca orașul meu natal, Cluj-Napoca, să devină ceea ce este Bucureştiul, dacă vorbim despre industria modei. Cred că există multe persoane capabile aici. Mulţi spun că dacă nu mergi în capitală nu ai cum să creşti. Nu este adevărat. Lucrurile merg mai bine decât s-ar putea și o să meargă în continuare.

Comments 22

  • Of, asa de bine te inteleg. E pacat ca a trebuit sa il refuzi, mai ales daca era un vis. Sunt sigura ca se vor mai ivi ocazii, nu degeaba te-au chemat la interviu 😛

  • You are one crazy girl si pentru a reusi in moda iti trebuie un dram de nebunie. Atata timp cat poti sa iti asumi decizia luata si sa nu iti para rau mai tarziu, chapeau bas 🙂

    • Merci beaucoup, Madame Oana. Pe moment mi-a parut rau. De ce sa fiu ipocrita si sa nu recunosc? Sa zicem ca aceasta experienta trebuie trecuta intr-un “to do list”: “Refuza o revista de moda importanta din Romania”. Trebuie sa ma gandesc care va fi urmatorul pas :]]

  • Draga mea Alexandra…desii inca nu ne cunoastem personal…simt ca totusi te cunos prin prisma subiectivitatii si interesului cu care iti scrii articolele.
    Multi se regasesc in situatia ta…si eu de asemenea…insa pot sa iti spun ca doar oamenii cu coloana vertebrale, pot sa urmeze un drum in lumea asta a modei, indiferent ca esti blogger de moda, jurnalist, designer sau…doar un simplu fashion addict.
    Iti inteleg indignarea ca in asemenea situatii, castiga cei care nu merita, cu banii, cu “sponsori” bogati…etc… insa care nu au habar ce inseamna o asemenea munca, intr-un asemenea domeniu..
    Te felicit pentru reusita ta de a obtine acest interviu (pentru ca sunt sigura ca il puteai obtine)…si deasemenea cred ca vine un moment in viata cand fiecare primeste ceea ce merita…
    Succes in tot ceea ce ti-ai propus. 😉

    Cu drag
    Carmina

  • Jos pălăria și mânuța sus! :*

  • un cuvânt și de la mine…nu se putea altfel :)…mergi înainte, cu ambiție și perseverență, celelalte ”scame” vor cădea de la sine, tot ce te deranjează nu o să mai conteze…all that u can t leave now behind va ține de domeniul trecutului…frumusețea tinereții este acest entuziasm debordant pe care tu îl deții, plus altele…go, go,go..lasă și nedreptățile ce ți se fac, polițele se plătesc întotdeauna lately și necondiționat, și culmea, uneori nu de noi :P…if u get my point!

  • Dupa un intenship de 3 luni intr-o fabrica de croitorie, aici in Constanta, al carui target erau doamnele profesoare de peste 40 de ani, mi s-a propus, sa raman, sa ma dezvolt in continuare acolo, pe un salariu minim de 600 de lei, de om inca necalificat intr-ale croitoriei si designului. Am refuzat politicos pentru ca 1. la fel ca si tine, salariul ala nu mi-ar fi ajuns pentru aproape nimic si 2. era un mediu atat de imbatranit incat n-as fi putut in niciun caz sa reusesc sa evoluez ci poate chiar sa regresez (sa ma tampesc, mai bine zis). Asa ca poate e inspre bine refuzul tau. Cred ca in orice companie mare trebuie sa faci anumite compromisuri si poate macar acum cat inca suntem tineri sa incercam pe cat se poate sa evitam compromisurile si sa fim nebuni si indrazneti.
    Cat despre dorinta ta in ce priveste lumea modei din Cluj, as fi bucuroasa sa te ajut, desi nu stiu cum. Intr-o luna vin la voi, ma mut pentru ca-mi doresc sa intru la vara la UAD. Sa stii ca am ales Clujul si nu Bucurestiul in ceea ce priveste facultatea pentru ca UAD este de o mie de ori mai buna decat UNA si macar in privinta asta Clujul este superior Bucurestiului.

    • Ce ma bucur ca te muti! Asta e un pas foarte important (ca tot mentionai de ajutat). Nu esti prima persoana din Bucuresti care vine la noi in Cluj, iar lucrul acesta nu poate decat sa ma bucure!

  • Despre cum ai refuzat sa mergi la interviul pentru un internship la Elle, cred ca ar fi mai corect spus.

    • Prea lung. Ei mă “ştiu” deja din scrisorile pe care le-am trimis (dacă te uiţi la numărul din noiembrie o să vezi că m-au trecut “Alexandra”, în loc de “Alexandra R.”, cum obişnuiesc să mă semnez). Ah, şi Mădălina Frăsineanu, editorul revistei, mi-a spus că dacă voi ajunge în capitală voi avea un loc pentru internship (dacă nu crezi, bag un print screen). De aceea mi-am permis să pun titlul cu pricina. 🙂

  • Nu sunt asa de interesata de subiect, am spus doar ce am inteles din articol. Si daca tot ai fi avut deja un loc asigurat, de ce ai mai participat la concurs? In fine, felicitari oricum.

  • […] cu o revistă mai mică, mai fresh (fiindcă eram ferm convinsă că nu voi fi aleasă pentru internship-ul de la Elle). Am început să caut reviste de modă online, dar niciuna nu îmi plăcea prea […]

  • Buna!

    Internshipurile sunt platite (ar trebui sa fie), asa prevede legea.

    Faptul ca erai chemata la un interviu (dupa redactarea celor doua stiri) nu inseamna ca erai internul ales. Insemna doar faptul ca te aflai pe o lista mai scurta a celor care aplicasera pentru acea pozitie. Asta e procedura.

    La reviste de acest gen, de cele mai multe ori pozitiile sunt ocupate in ciuda anunturilor date pentru redactor/editor/intern. Legea obliga in cazul ocuparii unei pozitii anuntarea locului liber. Iar in cazul unui intern – revista isi atrage accesari, publicitate etc. Lucrul acesta se poate observa foarte usor in cazul publicarii unui astfel de anunt pe siturile de specialitate – CV-urile nu sunt vizualizate decat in cazuri rare.

    Da, multe fete aspira sa lucreze la astfel de reviste. Insa, te-ai mira cine lucreaza acolo. Putem vorbi chiar despre persoane aflate la polul opus unor astfel de pozitii.

    Pentru a nu-ti face sange rau singura, nu aplica la pozitii pentru care nu ai rezolvare (chirie, bani de intretinere, haina noua etc). Vei trai cu un regret si chiar nu stiu daca ai motiv pentru asta. Uneori, ora exacta si cele mai bune lucruri nu se intampla in Bucuresti.

    Mult succes!

    • Salut Ada!

      Iti multumesc pentru comentariu si scuze pentru intarzierea cu care raspund. Intre timp, s-au schimbat multe. M-am gandit in felul urmator: chiar daca as fi reusit sa ajung sa fiu intern la o astfel de revista, cred ca nu ar fi fost potrivit pentru mine acel post. Bucurestiul nu este pentru mine, cred.

      M-am documentat foarte mult ulterior despre ceea ce presupune a fi intern la o revista de moda, asta fiindca intre timp am ajuns sa fiu redactor-sef la o revista de moda si frumusete online (pe care o poti rasfoi aici: https://issuu.com/whisperthemagazine) si aveam nevoie de interni.

      Nu am niciun regret, insa. Exact cum ai spus si tu: cele mai bune lucruri nu se intampla in Bucuresti, iar acest lucru l-am trait 🙂

      Gandurile mele bune,

      Alexandra

Leave a Reply

%d bloggers like this: