H. R. Patapievici la Cluj: „Care e facultatea sufletească cu care pot intra în ordinul de deasupra raţiunii? Este inima”

          Multă lume se aventurează să îmi catalogheze blogul ca fiind unul de fashion. Nimic mai superficial! Adică, nu-i ca şi cum aş scrie DOAR despre campaniile de modă sau DOAR despre tendinţe şi designeri vestimentari. Nu mă supără nimic mai mult (da, pe mine mă supără acest lucru) decât să îmi spună lumea că: „am blog de modă”. Se mai întâmplă să mă intereseze şi arta (trebuie să scriu şi articolul de la Bienala Internaţională de Ceramică din Cluj-Napoca, neapărat), istoria sau cultura. Dar lucrurile astea sunt considerate (şi catalogate) „naşpa” de către majoritatea oamenilor.

          Nu mă dau mare, nu aş avea de ce. Expoziţiile sau conferinţele (spre deosebire de alte evenimente glossy) se întâmplă să fie gratuite. Intrarea poate să fie o sumă modestă, cât să acopere cheltuielile organizatorilor ( închiriat sala, plătit speakerul/artiştii, protocolul). Săptămâna trecută am fost la o conferinţă care a fost gratuită şi care l-a avut ca vorbitor pe nimeni altul decât Horia Roman Patapievici. Da, l-am văzut şi auzit vorbind GRATIS.

          În seara de 28 octombrie, am ajuns cu un sfert de oră înainte de începerea conferinţei: sala era deja arhiplină, iar eu încercam să îmi găsesc un loc. O mulţime de oameni au stat pe parcursul conferinţei în picioare. H.R. a poftit politicos doamnele să stea jos, spunându-le că mai sunt câteva locuri libere în sală.

          Ceea ce m-a şocat la H.R. prima oară a fost simplitatea şi modestia firii lui. Mă aşteptam să fie ca toţi oamenii de cultură: să vorbească folosind termeni grandioşi şi pompoşi, să aibă aere de superioritate (şi el, chiar ar merita să le aibă) însă nu a fost aşa. Până la urmă, a fi un om de cultură înseamnă să îl faci pe cel care îţi este inferior (din punct de vedere intelectual) să înţeleagă discursul tău, indiferent ce termeni ai folosi.

          Ok, destul intro, să trecem la subiectul principal al conferinţei: Cazul fraţilor Pascal (Blaise şi Jaqueline Pascal). H.R. Patapievici a vorbit despre lucrarea neterminată a lui Blaise Pascal: Cugetări, Les Pensées, după cum spunea dânsul. Prima ediţie a acestei opere a apărut în 1670, sub forma uneii antologii (sub patronajul celor de la Port-Royale). Blaise Pascalera considerat nu numai geniul pe care l-aţi auzit descris de Chateaubriand, ci era şi notre saint, era «sfântul nostru»”.

HRP 012
Horia Roman Patapievici la conferinţa Edictum Dei


         Interesant a fost să aflu că grecii nu şi-au pus niciodată problema demonstrării existenţei divine, a zeilor sau a lui Dumnezeu. Această problemă apare abia în secolul al XI-lea, odată cu catolicismul.

          H.R. a citat argument ontologic dat de Anselm (n.r. pentru demonstrarea existenţei entităţii divine): „Îmi pot imagina un lucru mare; îmi pot imagina un lucru şi mai mare. Îmi pot imagina, oare, un lucru decât care nimic mai mare nu poate fi imaginat? Dacă-mi pot imagina un lucru decât care nimic mai mare nu poate fi imaginat, atunci, cu necesitate, acest lucru există.Ludwig Wittgenstein numea acest lucru o „crampă a gândirii”, după cum am putut afla din spusele conferenţiarului.

HRP 013
H.R. Patapievici vorbind despre activitatea lui Blaise Pascal

           Un alt argument la fel de important precum cel ontologic este cel cosmologic ori „argumentul creaţiei perfecte”, iar acesta a fost explicat de Patapievici în modul următor: „Presupunem că mergeţi pe câmp, unde veţi găsi un ceas. Este raţional să presupun că ceasul acesta nu a crescut din pământ aşa cum creşte iarba? Dacă cineva spune – «El a crescut din pământ, ca iarba», atunci filmul se rupe. Dar cred că nimeni nu va spune asta, şi-atunci argumentul spune – «Trebuie, deci, să presupunem că cineva a creat acest ceas». Dar creator nu este ceasornicarul, ci creatorul ceasornicarului.” Pin urmare, putem spune că „instanţa supremă este la fel de abstractă precum datele unui raţionament”, după cum mai adăuga şi Patapievici.

          Pascal a negat aceste argumente şi a pornind de la propriile lui argumente: unul din matematică, iar unul, din fizică. Argumentul din domeniul fizicii (sau principiul fundamental al ei) este „supunerea raţiunii faţă de fapte”, prin urmare, putem vorbi de un „primat al faptelor”. Argumentul din domeniul matematicii înseamnă că ”raţiunea cunoaşte, în structura numerică a matematicii, existenţa mai multor ordine”. Ordinele separate între ele, crează astfel, ceea ce ar numi şi filosofii „un raport de transcendenţă”.

HRP 014
Sfrâşitul conferinţei.

          Bazându-se pe aceste două argumente fundamentale, Pascal face o exegeză biblică extraordinară în Les Pensées, întrebându-se: “toate aceste lucruri s-au întâmplat sau nu?”. „Dacă s-au întâmplat, ele au puterea faptului. Iar faptul se impune raţiunii prin aceea că este fapt”, mai adăuga Patapievici. „Noi funcţionăm pe alte premise, pe premisele care spun – religia nu este adevărată pentru că… nu este adevărată.” – şi nu pot decât să îi dau dreptate. 

          Aş putea să scriu 20 de pagini despre conferinţă, dar m-am limitat la ceea ce mi s-a părut esenţial (pentru mine, totul a fost esenţial). Concluzia, analizând lucrurile de mai sus: de ce punem raţiunea mai presus de fapte? De ce anume cercetăm, iar când aflăm răspunsul cercetărilor noastre, îl negăm? Este un paradox. Un paradox inexplicabil, să mă exprim în termeni pleonasmici. Oamenii nu cred nici dacă văd. La fel cum nu cred în extratereştrii, aşa nu cred nici în Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este un extraterestru până la urmă, nu…?

          Felicitări organizatorilor, felicitări domnului Patapievici pentru minunatul discurs oferit celor care au participat la conferinţă. Îi mulţumesc prietenei mele Pădureal Lorena că m-a invitat la această conferinţă organizată de Edictum Dei.

          P.S.: Noroc cu oameni interesaţi de cultură: am găsit conferinţa transcrisă de către Mihnea Măruţă şi o puteţi citi în întregime aici.

Comments 2

Leave a Reply

%d bloggers like this: