Dialoguri Online: Rozalia Bot şi istoria broderiilor din spatele creaţiilor sale

 

Fiindcă timpul, spaţiul şi locul nu îmi permit să fiu prezentă peste tot, am decis că e păcat ca discuţiile (fie pe facebook, email, Skype sau telefon) să se piardă. Şi, la sugestia unui designer drag pe care l-am cunoscut nu demult (mulţumesc, L.! mi-au venit între timp şi alte idei pe care le voi pune în aplicare), am decis să înfiinţez o rubrică nouă: Dialoguri Online.

 

Ce sunt „Dialogurile Online”? Sunt dialoguri inspiraţionaledialoguri pline de ideigânduri şi chiar sentimente. Astfel, conversaţiile virtuale devin dialoguri, iar dialogurile devin inspiraţie. Puteţi să le numiţi şi interviuri, dar eu aleg să le numesc dialoguri.

 

Vom începe seria articolelor cu Rozalia Bot, designer tânăr şi fresh (a început design-ul vestimentar în luna ianuarie a acestui an în Salonta).

 

Creaţiile designerului Rozalia Bot le-aţi putut admira şi în tendinţele româneşti pentru sezonul toamnă/iarnă 2013-2014. Tot ea ne furnizează creaţiile ei pentru Whisper Magazine (ne-a oferit câteva rochii din colecţia Lunatico şi urmează să mai contribuie cu câteva creaţii şi pentru numărul 5 care va fi lansat pe data de 24 decembrie).

IMG_0041-horz
Colecţia capsulă de paltoane a Rozaliei

Rozalia mi-a prezentat colecţia capsulă de paltoane pentru acest sezon, o colecţie inedită. Piesele colecţiei sunt feminine & clean, având broderii fine. Iar despre broderiile pe care le foloseşte Rozalia în colecţiile ei, mi-a povestit următoarele:

          „Am noroc cu mama care brodează. De 50 de ani asta e ocupaţia ei, doar că de vreo 20 nu prea i s-a mai cerut şi a lăsat-o baltă, până când i-am cerut eu să începem împreună.”

Am întrebat-o pe Rozalia de unde sunt inspirate broderiile pe care mama sa le concepe. Mi-a răspuns următoarele:

          „Nu pot sa spun… Din mintea ei. Ia creionul creează modele, până iese ce îi place. Ceea ce face ea nu e chiar folclor, dar nici nefolclor. Ştii, sunt multe broderii făcute la maşina de brodat. Dacă tot sunt în trend, mulţi designeri îşi iau maşini şi modele diverse, colorate, însă parcă nu transmit nimic; ale mamei vorbesc, însă.”

 

IMG_9959-horz
Colecţia capsulă de paltoane a Rozaliei

Creaţiile Rozaliei sunt pline de o acurateţe rară. Sunt simple, dar sofisticate. Sunt cochete şi atemporale. Broderiile inserate în piesele vestimentare spun o poveste: o poveste rară.

Creaţiile Rozaliei Bot le puteţi achiziţiona pe We Love Couture sau pe site-ul oficial al Rozaliei.

          Credit foto: Lucian Bora

Leave a Reply

%d bloggers like this: