20 de ani Gala UAD

Anul acesta, Gala UAD împlineşte douăzeci de ani de existenţă. Din 1994 încoace, studenţii absolvenţi ai Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca au reuşit să se impună pe scena naţională, dar şi internaţională, fiindcă Gala UAD este un mod extrem de bun de a câştiga atenţia publicului (de aici, absolvenţii pot aplica ca şi interni case de modă prestigioase din străinătate). Nu mai este nevoie să amintim faptul că Gala UAD este cel mai aşteptat eveniment de modă din Cluj-Napoca şi unul dintre cele mai iubite din ţară.


În acest an vor exista 40 de absolvenţi ai specializării Modă (Design Vestimentar), dintre care 26 absolvenţi la nivel licenţă şi 14 absolvenţi la nivel master.

                Program:

                28 iunie: Expoziţie de modă la Expo Transilvania (începând cu orele 18:00)

                29 iunie: Fashion Show pe scena Teatrului Naţional (începând cu orele 20:00)

News: Anul acesta am fost partener media Gala UAD! Şi asta nu e tot: am fost invitată, alături de alţi 9 bloggeri de modă din Cluj-Napoca să formăm un juriu special intitulat #bloggers4galauad. Juriul nostru va oferi un premiu special.

Dar asta nu e tot: Ieri am fost să văd lucrările studenţilor de la secţia Modă – Design Vestimentar din anul I, II – licenţă şi anul I – master. Lucrările anului III – licenţă şi anului II – master sunt rezervate pentru expoziţia data de 28 iunie, prin urmare puteţi să le admiraţi la expoziţia de modă de la această dată.

Iată câteva dintre lucrări:

Anul I – licenţă

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 017-horz Expozitie lucrari design vestimentar 2014 002-horz Expozitie lucrari design vestimentar 2014 011-horz

În primul an de licenţă, se pune un accent mai mare pe desen şi îmbunătăţirea mâinii în ceea ce priveşte executarea schiţelor.

Anul II – licenţă

 Expozitie lucrari design vestimentar 2014 024 Expozitie lucrari design vestimentar 2014 025

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 028

În anul II de licenţă, studenţii încep să lucreze cu conceptele, elaborând lucrări digitale privind conceperea şi structurarea pieselor vestimentare.

Anul I – master

Când am păşit în camera stundenţilor din anul I master, am avut plăcerea să regăsesc lucrările unor studenţi a căror colecţii le-am putut admira anul trecut: Andreea Castrase, Magdalena Butnariu, Ana-Maria Gal, Alexandra Avram sau Alina Morar.

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 048 - Magdalena Butnariu
Magdalena Butnariu
Expozitie lucrari design vestimentar 2014 051 - Andreea Castrase
Andreea Castrase
Expozitie lucrari design vestimentar 2014 053 - Alexandra Avram
Alexandra Avram
Expozitie lucrari design vestimentar 2014 055 - Alina Morar
Alina Morar
Expozitie lucrari design vestimentar 2014 057 - Alina Morar
Alina Morar

În anul I de master, studenţii realizează piese vestimentare din ce în ce mai complexe, din punct de vedere al tehnicilor vestimentare folosite.

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 061 - Alina Morar
Piese vestimentare semnate Alina Morar (stanga) si Andreea Castrase (dreapta).
Piesă vestimentară semnată Sandra Carina Selescu
Piesă vestimentară semnată Sandra Carina Selescu

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 063

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 066Expozitie lucrari design vestimentar 2014 065Expozitie lucrari design vestimentar 2014 064

Expozitie lucrari design vestimentar 2014 068

Materialele textile realizate de stundeţii anului I de master sunt cu totul originale. În poză nu arată la fel de bine pe cât arată în realitate, de aceea vă îndemn să mergeţi până la data de 1 iulie la clădirea roşie de pe strada Aurel Vlaicu să vedeţi lucrările. Sunt extraordinare, pe cuvânt.

Acestea fiind spuse, ne vedem la Gala UAD. Aştept să văd colecţiile voastre, dragi studenţi.

Update: Mai multe poze din cadrul expoziţiei găsiţi aici.

Susţinătoare a Galei UAD & a studenţilor/absolvenţilor UAD,

Alexandra.

Leave a Reply

%d bloggers like this: