Gala UAD 2014: Colecţiile semnate Emese Bakó, Luis Drăjan, Ingrid Teodosiu

Cea de-a douăzecea ediţie a Galei UAD, ediţie aniversară a adunat laolaltă nume mari din industria modei româneşti, presa de modă românească, dar şi absolvenţi din anilor trecuţi ai UAD-ului sau iubitori ai modei (precum subsemnata). Trăgând o linie şi făcând un sumar, cele 14 colecţii de la licenţă + cele 10 colecţii de la master au încântat publicul prezent în sală, şi nu doar atât. Le voi prezenta în cadrul blogului. Ordinea este aleatorie, din cauza faptului că încă nu am făcut rost de pozele oficiale. Primele colecţii: Emese BakóAl Jebr, Luis Drăjan Me, Luis şi Ingrid Teodosiu Inner Feelings.

Nu vreau să mă lungesc mai mult (un articol mai amănunţit despre Gala UAD 2014 îl veţi putea citi în noul număr Whisper Magazine, în curând); nu vreau să fiu nici critică, fiindcă nu sunt în măsură să fiu (am participat pentru prima oară la Gala UAD). Mi-a plăcut faptul că am văzut culori, de această dată, pe lângă mărcile cunoscute ale UAD-ului, precum drapajele, deconstructivismul sau geometrismul. mărci care şi-au pus amprenta asupra colecţiilor absolvenţilor şi în acest an. Scurt pe doi, mi-a plăcut. Am avut şi onoarea să fac parte dintr-un juriu special, #bloggers4galauad, care a oferit “Paşaportul către Media” colecţiilor semnate Luis Drăjan (licenţă) şi Lucian Rusu (master). S-au mai oferit şi alte premii, dar mai multe veţi citi în articolul promis. Iată primele trei colecţii prezentate la Gala UAD 2014, colecţii ale absolvenţilor de la licenţă:

Emese Bakó – Al Jebr

Emese Bako

“Curat-complicat”, aşa am caracterizat în minte colecţia lui Emese Bako, care a reuşit să “reunească piesele rupte” într-un mod inedit. O colecţie complexă, am putea spune, în care albul şi negrul fuzionează (metaforic vorbind) într-un mod armonios. Materialele perforate sub formă de pătrate sau pătrăţele ne duc cu gândul la primele ore de algebră avute în şcoala generală. Headpieces-urile au completat colecţia adăugând o notă filosofică acestei colecţii.

Luis Drăjan – Me, Luis

Luis Drajan

Dacă am judeca după numele colecţiei, am tinde să credem că designerul şi-a numit colecţia după sine, dintr-un exces de egocentrism sau narcisism. Despre narcisism este vorba, însă la un alt nivel: individualismul + narcisismul sunt două noţiuni întâlnite la fiecare pas în societatea contemporană. Luis a încercat să transpună detaliile propriei siluete îmbrăcate, propunând piese care ar putea remodela silueta celorlalţi purtători. Smart, nu? P.S.: Incaltamintea – geniala!

Ingrid Teodosiu – Inner Feelings

Ingrid Teodosiu

Faptul că am văzut numeroase colecţii şi piese vestimentare dedicate bărbaţilor, nu a făcut decât să mă bucure şi să sper la un viitor mai bun (sau la un viitor) pentru moda bărbătească din România. Cu atât mai mult dacă vorbim despre piese perfect executate, precum cele din colecţia lui Ingrid Teodosiu, intitulată “Inner Feelings”. Cu toate că această colecţie propune o cromatică restrânsă, iese în evidenţă prin îmbinarea armonioasă a printurilor (fiindcă despre armonie vs. haosul dintre om şi natură este vorba în colecţie, încercându-se o restabilire a raportului).

Mai multe detalii & fotografii cu/despre celelalte colecţii, în curând,

Alexandra.

Credit foto: Ozana Mureşan, care a făcut nişte poze excepţionale în acest an în backstage-ul Galei UAD. Le puteţi vizualiza aici.

Comments 0

Leave a Reply

%d bloggers like this: