Despre

Alexandra Raţi mă numesc. Sunt născută și crescută în Cluj-Napoca. Absolventă de jurnalism (licență și master). Redactor-șef Whisper Magazine. Stai – asta e rubrica în care trebuie să mă prezint și să spun ce am realizat (respectiv să mă laud) până în prezent, nu? Îmi pare rău să dezamăgesc, însă nu sunt genul acela. Niciodată nu mi-au plăcut laudele – nici să le fac, nici să le primesc. Însă am ajuns să apreciez mai multe lucruri, până în prezent. Blogul de față însumează ceea ce eu apreciez. Este vorba despre mine, prin ceilalți. De asemenea, ridic mereu întrebări și încerc să găsesc răspunsuri cu privire la unele aspecte și controverse din domenii precum: artă, modă, social, istorie, cultură, presă. Sau pur și simplu scriu despre ceea ce mă încântă, dar și despre ceea ce mă macină.

Blogul acesta este despre mine, despre voi, despre ei și despre noi.

Alexandra Rați

DSC_1060AB

Mai multe cuvinte despre cum am început acest blog și despre parcursul lui puteți citi aici.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: